Omilie la duminica a XXVI-a după Rusalii a Sfântului Vasile cel Mare

21 Noiembrie 2015 in: Omilii

Evanghelia duminicii a XXVI-a după Rusalii

Zis-a Domnul pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit ţarina şi se gândea în sine, zicând: ce voi face? căci nu am unde să-mi strâng roadele mele. Dar şi-a zis: Aceasta voi face; voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi; şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi? Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comoară pentru sine însuşi, şi nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte.

 

Suntem ispitiți în două chipuri: sau prin necazurile care încearcă inimile noastre, ca pe aur în cuptor, vădind, prin răbdarea în suferințe, tăria inimilor noastre, sau adeseori chiar prin bunăstarea materială, care pentru mulți este o astfel de încercare a tăriei inimilor noastre. (…) Printre alte multe pilde de ispite care ne vin de pe urma unei vieți înfloritoare şi pline de belșug este şi bogatul despre care ni s-a citit azi în Evanghelie. Bogatul acesta avea bogaţie, dar mai nădăjduia alta.

Și Dumnezeu cel iubitor de oameni nu l-a osândit de la început pentru purtarea lui lipsită de recunoștință, ci mereu îi adaugă altă bogăţie la bogaţia de mai înainte, doar-doar îl va sătura odată şi-i va îndupleca sufletul să fie darnic şi milostiv.

„Unui bogat“, spune Evanghelia, „i-a rodit ţarina; şi cugeta întru sine, zicând: „Ce voi face? Strica-voi jitniţele mele şi mai mari le voi zidi”.

Cărui om nu i-ar fi milă de un suflet atât de chinuit? Nefericit, din pricina belşugurilor ţarinilor sale; nefericit, din pricina bogăţiilor pe care le avea; şi mai nefericit, din pricina celor aşteptate. Pământul nu-i produce roade, ci-i odrăsleşte suspine; nu-i adună belşug de roade, ci griji, necazuri şi încurcătură groaznică. Se plânge la fel cu cei săraci. Oare cel strâmtorat de sărăcie nu dă drumul aceluiaşi strigăt: „Ce voi face? De unde hrană? De unde haine?” Aceleaşi cuvinte le rosteşte şi bogatul: „Ce voi face?” Se tânguie, măcinându-i-se inima de griji. Ceea ce bucură pe alţii, aceea îl mistuie pe lacom.

De-ar curge în valuri bogăţia“, spune Scriptura, “nu va lipiţi inima de ea“. Tu, însă, bogatule, pui stavilă bogăţiei care se revarsă, astupi găurile prin care poate să iasă. Ce-ţi face însă bogăţia stăvilită şi închisă? Pentru că-i închisă cu sila înăuntru şi-i prea multă, rupe stăvilarele, dărâmă hambarele bogatului şi dărâmă jitniţele lui întocmai ca năvala duşmanilor. Bogatul, însă, nu se dă bătut; zideşte alte hambare mai mari, şi nu-i sigur de nu le va lăsa tot stricate moştenitorului său.

Mi se pare că boala sufletului lacomului se aseamănă cu patima mâncăcioşilor care voiesc mai bine să crape de prea multă mâncare decât să dea celor lipsiţi ceea ce rămâne. Gândeşte-te, omule, la Cel care ţi-a dat bogăţia! Adu-ţi aminte de tine însuţi, cine eşti, ce administrezi, de la Cine ai luat bogăţiile tale şi pentru ce ai fost preferat multor oameni! Eşti slujitorul bunului Dumnezeu, iconomul semenilor tăi.

De unde este, dar, bogăţia ta? De spui că o ai datorită întâmplării, atunci eşti un necredincios, că nu cunoşti pe Creatorul tău şi nu mulţumeşti Celui ce ţi-a dat bogăţia. De mărturiseşti că o ai de la Dumnezeu, spune-mi motivul pentru care ai primit-o de la El. Nu este oare nedrept Dumnezeu că a făcut între oameni o repartiţie neegală a bunurilor? Pentru ce tu eşti bogat şi acela sărac? Negreşit, pentru ca tu să-ţi primeşti răsplata bunătăţii tale şi a administrării credincioase a bogăţiei, iar acela să fie cinstit cu marile recompense ale răbdării. Tu, care bagi totul în sânurile nesăturate ale zgârceniei, cum poţi socoti că nu nedreptăţeşti pe nimeni când lipseşti de cele de trai pe atâţia nevoiaşi? Cine-i lacom? Acela care nu se mulţumeşte cu cele ce are! Cine-i hoţ? Acela care ia cele ce sunt ale fiecăruia dintre noi! Oare nu eşti lacom, nu eşti hoţ când îţi însuşeşti cele ce ţi-au fost date în administrarea ta? Cel care dezbracă pe cel îmbrăcat se numeşte borfaş. Merită oare alt nume cel care nu îmbracă pe cel gol, o dată ce poate face asta? Pâinea pe care tu o ţii este a celui flămând; haina pe care o păstrezi în lăzile tale este a celui dezbrăcat; încălţămintea care se strică în casele tale este a celui desculţ; argintul pe care-l ţii îngropat este al celui nevoiaş. Deci, pe atâţia oameni nedreptăţeşti câtor ai putea să le dai din avuţiile tale.

Vorbeşti întru ascuns cu tine însuţi, dar cuvintele tale sunt judecate în cer. De asta, de acolo îţi vin şi răspunsurile.

- Care sunt cuvintele bogatului? Ce spune?

- „Suflete, ai multe bunătăţi strânse! Mănâncă, bea, veseleşte-te în fiecare zi!“

Ce nebunie! De-ai avea suflet de porc, n-ai putea să făgăduieşti sufletului altceva! Atât de nesimţitor eşti, atât de neînţelegător faţă de bunătăţile sufleteşti, încât dai sufletului mâncărurile destinate trupului şi dai sufletului acelea pe care şi stomacul le dă afară! De ţi-ar fi sufletul virtuos, de-ai fi plin de fapte bune, de-ai fi prieten cu Dumnezeu, atunci ai avea dreptul să spui sufletului tău să se bucure! Dar pentru că te gândeşti la cele pământeşti, pentru că pântecele ţi-e dumnezeu, pentru că eşti cu totul trupesc, robit patimilor, ascultă-ţi numele ce ţi se potriveşte, nume pe care nu ţi l-au pus oamenii, ci Însuşi Domnul: „Nebune, în aceasta noapte, îţi vor cere sufletul tău de la tine! Iar cele ce-ai gătit ale cui vor fi?“

Batjocura cuvenită nebuniei lui e mai mare ca osânda cea veşnică. Avea să fie luat de pe pământ în puţină vreme şi totuşi îşi făcea planuri de viitor spunând: „Strica-voi jitniţele mele şi mai mari le voi zidi!“

De le vei umple pe acestea, ce vei mai născoci oare? Le vei strica din nou şi iar le vei zidi? Poate fi oare o mai mare nebunie să te chinui mereu să zideşti cu zel şi să dărâmi cu zel? De vrei, ai jitniţe: casele săracilor! „Strângeţi comoara în ceruri!” Comorile strânse acolo nu le mănânca moliile, nu le strică putreziciunea, nu le fură hoţii!

Voi, dacă vreţi să mă ascultaţi, deschideţi toate uşile hambarelor voastre, daţi drumul bogăţiei să curgă cu îmbelşugare! După cum apele unui râu mare când străbat pământul prin numeroase canale îl fac roditor, tot aşa şi voi, daţi drumul pe felurite căi bogăţiei să se reverse în casele săracilor! Dacă fântânile sunt sleite din când în când, dau mai multă apă. Dar dacă se lasă apa în fântână, aceea se strică. Tot aşa şi bogăţia: dacă stă pe loc este nefolositoare; dar dacă se mişcă şi-i dată şi altora este şi folositoare tuturor, şi rodnică.

Să dea Dumnezeu să nu păţeşti şi tu ca acest bogat! Pentru aceasta s-a scris în Evanghelie pilda bogatului, ca să fugim de asemănarea cu el. Imită, omule, pământul! Fă roade ca el! Nu te arăta mai rău decât pământul cel neînsufleţit! Pământul nu dă roade pentru propria lui desfătare, ci pentru ca roadele sale să-ţi slujească ţie. Şi tu, dacă vei arăta rod de binefacere, rodul acesta ţi-l aduni pentru tine, că mulţumirile pentru faptele bune se întorc la săvârşitorii lor. Ai dat celui flămând; dar ce ai dat rămâne tot al tău şi ţi se întoarce cu adaos. Dupa cum grâul care cade în pământ dă rod celui ce l-a aruncat, tot aşa şi pâinea dată celui flămând aduce mult folos mai târziu. Să dea Dumnezeu ca sfârşitul lucrării pământului tău să fie început al seminţei cereşti!